50

DE PERSOANE ȘI-AU CALCULAT RISCUL DE DIABET

Campanie

Campania ”Cu diabetul nu te joci”, inițiată de Forumul Român de Diabet

Campania ”Cu diabetul nu te joci”, inițiată de Forumul Român de Diabet, urmărește să crescă nivelul de conștientizare a diabetului de tip 2 și a gravității consecințelor sale, astfel încât oamenii să fie mult mai atenți la schimbările de viață pe care le pot face pentru a preveni instalarea bolii.
Campania ”Cu diabetul nu te joci” se derulează în social media (Facebook și Instagram) și se adresează populației active urbane, între 25 – 45 de ani, expusă la ritmuri și stiluri de viață deseori dezordonate.
Pentru că ”frica păzește pepenii”, campania se axează în principal pe relevarea efectelor devastatoare ale acestei boli.
Mesajul principal al campaniei: diabetul este o boală gravă, pe care o poți preveni doar dacă o iei cu adevărat în considerare. Printr-un stil de viață echilibrat și sănătos, alături de vizite periodice la medic, diabetul poate fi prevenit.

De ce e nevoie de o campanie de conștientizare:

  • România este devastată de diabet, o ”epidemie” despre care nu se vorbește suficient de mult: 1 din 10 persoane suferă de această boală, iar 3 din 10 persoane au prediabet, forma incipientă a diabetului.
  • Din 785.000 de persoane care se estimează că au diabet, doar jumătate sunt diagnosticate.
  • 7 din 10 persoane cu prevalență pentru diabet de tip 2 au fost diagnosticate adesea în stadii avansate ale bolii.
  • 100.000 de persoane diagnosticate cu diabet au fost internate cel puțin o dată în ultimul an pentru complicații : afecțiuni cardiace sau cardio vasculare, renale, pierderea vederii sau amputarea membrelor inferioare.
  • Organizația Mondială a Sănătății plasează persoanele cu diabet în prima categorie de risc în contextul pandemiei cu COVID-19: în caz de infectare, diabetul crește riscul unei evoluții severe a COVID-19 și a complicațiilor diabetice. 30% dintre persoanele decedate în urma COVID-19 sufereau și de această condiție medicală.

Concluzie: cu diabetul nu te joci, pentru că nici el nu se joacă cu tine. Fă testul și acționează!

iconuri diabet-
+
estimare persoane cu diabet
iconuri diabet-2
+
persoane depistate in stadii avansate
iconuri diabet-3
persoane internate in ultimul an
iconuri diabet-4
+
persoanele decedate in urma COVID-19 sufereau de diabet
Despre noi

Inițiatorul campaniei

”Cu diabetul nu te joci” este Forumul Roman de Diabet.

Forumul Roman de diabet este o platformă de colaborare care reunește pe toți cei interesați de prevenția, diagnosticarea și managementul integrat al diabetului zaharat. Inițiativa se alătură celei similare create la nivelul Federației Europene a Industriilor și Asociațiilor Farmaceutice și Forumului European al Diabetului.

Forumul Român de Diabet este o inițiativă a Societății Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în parteneriat cu Grupul de Lucru Diabet al ARPIM (Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente), cu susținerea celor mai importante societăți medicale și asociații de pacienți implicate în suportul și managementului persoanelor cu diabet.

Principalul obiectiv al Forumului Român de Diabet pentru 2020 : promovarea legii prevenției în diabet.